Există Dumnezeu cu-adevărat?

Share:

Dumnezeu - o Ființă eternă, necreată?

În viața de zi cu zi, totul pare sa aibă un început. De fapt, legile științei ne arată că până și lucrurile care par neschimbate în timpul vieții unui om, cum sunt soarele si stelele, în realitate, sunt trecătoare. Soarele consumă milioane de tone de energie solară în fiecare secundă; având în vedere că acesta nu va exista pentru totdeauna, trebuie să fi avut un început. Același lucru îl putem spune despre întregul Univers.

Când creștinii pretind că Dumnezeul Bibliei a creat Univesul și toate entitățile de baza ce au viață, cineva ar putea pune o întrebare ce pare a fi logică: ”Cine l-a creat pe Dumnezeu?”

Chiar primul verset din Biblie declară: „La început, Dumnezeu. . . .” Nu există nicio încercare în aceste cuvinte de a dovedi existența lui Dumnezeu sau de a presupune în vreun fel că Dumnezeu ar avea un început. De fapt, în multe locuri din Biblie se arată foarte clar că Dumnezeu este în afara timpului. El este etern, fără început sau sfârșit. El cunoaște toate lucrurile, fiind de o inteligență infinită.1

Este totuși logic să accepți existența unei ființe eterne? Poate știința modernă, care a produs tehnologia calculatoarelor, a navelor spațiale, şi a progresului medical, să accepte o astfel de idee?

Ce să urmărim?

Dacă există cu adevărat un Dumnezeu infinit care a creat toate lucrurile așa cum pretinde Biblia, ce fel de dovezi ar trebui să găsim? Cum am putea recunoaște mâna creatoare a unui Dumnezeu atotputernic?

Biblia ne spune că Dumnezeu cunoaște toate lucrurile - El este omniscient! Prin urmare, El are o inteligență infinită. Pentru a recunoaște lucrarea mâinilor Lui, este necesar să știi cum să recunoști dovada lucrării inteligenței Lui.

Cum recunoaștem dovada intelingenței?

De ce oamenii de știință devin așa de entuziasmați când alături de oasele dintr-o peșteră descoperă și unelte din piatră? Uneltele din piatră prezintă semne de inteligență. Oamenii de știință recunosc că aceste unelte nu se puteau proiecta singure, ci sunt produsul unei minți inteligente. Prin urmare cercetătorii trag concluzia corectă că o creatură inteligentă este responsibilă pentru făurirea acestor unelte.

Într-un mod asemănător nimeni nu ar concluziona uitându-se la Marele Zid Chinezesc, Casa Albă din Washington D.C., sau Casa Operei din Sydney, că aceste structuri s-au format datorită unor explozii dintr-o fabrică de cărămizi.

Rushmore Forming Rushmore Real

Nimeni nu ar crede că portretele președinților sculptate pe fața de granit a Muntelui Rushmore sunt produsul a milioane de ani de eroziune. Noi putem recunoaște proiectul unei minți creatoare. Pretutindeni în jurul nostru vedem obiecte făcute de om: automobile, avione, calculatoare, case și așa mai departe. Și totuși, nimeni nu ar sugera vreodată că asemenea obiecte sunt produsul șansei și a timpului îndelungat. Peste tot vedem semnele unei minți creatoare. Niciodată nu ne-am gândi că metalul, de unul singur, s-ar transforma în motoare, transmisii, roți, și alte piese complexe necesare unui automobil.

„Argumentul designului” este de multe ori asociat cu numele lui William Paley, un cleric anglican care a scris despre subiectul acesta în ultima parte a secolului XVIII. În special el este recunoscut pentru ilustrația ceasului și ceasornicarului. Discutând comparația dintre o piatră și un ceas, el a tras concluzia că „ceasul trebuie să fi fost făcut de cineva; cineva trebuie să fi existat, în timp și spațiu, un meșteșugar sau meșteșugari, care au creat ceasul pentru un anumit scop; cineva care a înțeles construcția lui şi i-a conceput întrebuințarea.”2

Așadar, Paley credea că așa cum ceasul presupune un ceasornicar, tot așa designul vieţuitoarelor presupune un Creator. Deși credea într-un Dumnezeu care a creat toate lucrurile, Dumnezeul lui era un Maestru Designer care nu mai este conectat cu Creația Lui, și nu Dumnezeul personal al Bibliei.3

Totuși, în zilele noastre, o proporție mare din populație, inclusiv oameni de știință de renume, cred că toate plantele și creaturile, inclusiv inginerii inteligenți care au făcut ceasuri, mașini, etc., sunt produsul unui proces evolutiv, nu opera unui Dumnezeu Creator.4 Aceasta însă nu este o poziție ușor de apărat, așa cum vom vedea în continuare.

Ființele vii - dovezi în favoarea designului!

Isaac Asimov, un anticreaționist înflăcărat, a declarat: „Omul are un creier de 1,3 kg care, din câte știm, este cel mai complex și ordonat aranjament de materie din univers.”5 Este mult mai complex decât cel mai complicat computer construit vreodată. N-ar fi logic să presupunem că dacă creierul uman, de o inteligență deosebită, a fost designerul computerului, atunci și creierul uman a fost, la rândul lui, produsul unui proces de design?”

Oamenii de știință care resping conceptul unui Dumnezeu Creator sunt de acord că ființele vii dau dovadă de design. În esență, ei acceptă argumentul designului lui Paley, dar nu pe Designerul lui Paley. De exemplu: Dr. Michael Denton, medic și om de știință cu doctorat în biologia moleculară, necreștin, concluzionează:

„Simpla universalitate a perfecțiunii, faptul că oriunde ne uităm, oricât de profund, găsim o eleganță și ingenuitate de o calitate absolut transcedentală, diminuează semnificativ ideea de șansă.

Alături de nivelul de ingenuitate și complexitate pe care le prezintă mașinăria moleculară a vieții, chiar și obiectele noastre cele mai avansate apar stângace. Ne simțim copleșiți, așa cum s-ar simți un neolitic în prezența tehnologiei secolului douăzeci.

Ar fi o iluzie să credem că ceea ce cunoaștem în prezent este mai mult decât o fracțiune din întregul design biologic. Practic în orice ramură a cercetării biologice fundamentale, nivele tot mai avansate de complexitate şi design sunt descoperite într-un ritm tot mai accelerat.”6

Dr. Richard Dawkins, titularul catedrei Simonyi Charles - Înțelegerea Publică a Științei de la Universitatea Oxford, a devenit unul dintre cei mai de frunte purtători de cuvânt al evoluționiștilor din lume. El este renumit datorită cărților publicate de el, inclusiv The Blind Watchmaker (Ceasornicarul orb), care apără teoria modernă a evoluției și încearcă să respingă o dată pentru totdeauna noțiunea unui Dumnezeu Creator. El a afirmat: „Am văzut că ființele vii sunt prea improbabile și prea frumos proiectate' ca să fi apărut la întâmplare.”7

Nu este nicio îndoială că până și cel mai înflăcărat ateu admite că designul este evident în animalele și plantele de pe planeta noastră. Dacă Dawkins respinge „șansa” în design, ce pune el în locul „șansei”, dacă nu acceptă un Dumnezeu Creator?

Deci, cine sau ce este designerul?

Evident, designul implică un designer. Pentru un creștin, designul pe care îl putem observa în jurul nostru este consecvent cu explicația Biblie: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul” (Geneza 1:1), și „Pentru că prin El [Isus Cristos] au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El” (Coloseni 1:16).

Totuși evoluționiști ca Dawkins deși recunosc designul din viețuitoare, resping idea oricărui Desginer/Dumenzeu. Cu referire la Paley, Dawkins afirmă că:

„Argumentul lui Paley este bazat pe cea mai bună documentație biologică disponibilă la vremea lui și caracterizat de sincertitate și pasiune, dar este greșit, complet greșit. Analogia dintre telescop și ochi, dintre ceas și organisme vii, este falsă.”8

De ce? Pentru că Dawkins atribue designul ”forțelor oarbe ale fizicii” și selecției naturale. Dawkins scrie:

Împotriva tuturor aparențelor, singurul ceasornicar din natură sunt forțele oarbe ale fizicii, deși desfășurate într-un mod special. Un ceasornicar adevărat are previziune: el proiectează rotițe dințate și arcuri, și planifică cum vor interacționa, gândindu-se în mintea lui la scopul final. Selecția naturală, procesul orb, inconștient, automat, descoperit de Darwin, și care știm că este explicația existenței și aparent forma intenționată a întregii vieți, nu are niciun scop. Nu are nici viziune, nici previziune, nici vedere. Dacă se poate spune că joacă rolul de ceasornicar în natură, atunci este ceasornicarul orb [accentuare adăugată].”9

Totuși, Dawkins concede că „cu cât un lucru este mai improbabil din punct de vedere statistic, cu atât mai puțin putem crede că s-a întâmplat doar datorită unei șanse oarbe. Superficial, alternativa șansei este evident un Designer Inteligent.”10

Cu toate acestea, el respinge idea unui „Designer Inteligent” și oferă în schimb următorul „răspuns”:

„Răspunsul, cel al lui Darwin, vine prin transformări graduale, pas cu pas, de la începuturi simple, de la entități primordiale suficient de simple ca să fi apărut la întâmplare. Fiecare schimbare succesivă din procesul evolutiv gradual a fost suficient de simplă, raportată la predecesoarea sa, ca să se fi produs din întâmplare.

Dar întreaga secvență de pași cumulativi nu este nicidecum un proces întâmplător, luând în considerare complexitatea produsului final raportat la punctul de pornire. Procesul cumulativ este direcționat de supraviețuira neîntâmplătoare, care este selectivă, și nu aleatorie. Scopul acestui capitol este acela de a demonstra puterea acestei selecții cumulative ca proces fundamental neîntâmplător.11

În esență, Dawkins nu face nimic mai mult decât să insiste că selecția naturală12 și mutațiile13 puse laolaltă alcătuiesc mecanismul procesului evolutiv. El crede că aceste procese sunt neîntâmplătoare și direcționate. În realitate, acesta este un mod sofisticat de a spune că evoluția este ea însăși designerul.

Poate selecția naturală să producă design?

Viața se bazează pe informație. O mare parte din această informație se află în moleculele ereditare, ADN, care alcătuiesc genele unui organism. De aceea, pentru a dovedi că selecția naturală și mutațiile sunt mecanismele de bază ale procesului evoluției, trebuie demonstrat că aceste procese produc informația responsabilă pentru design, care este evident în viețuitoare.

Dog Kind

Oricine înțelege biologia la un nivel de bază recunoaște, desigur, la fel ca și Darwin, că selecția naturală este un proces logic și observabil. Totuși, selecția naturală operează doar în informația care deja există în gene -nu produce informații noi.14 De fapt, aceasta este în conformitate cu relatarea biblică referitor la origini, și anume cu faptul că Dumnezeu a creat genuri (sau soiuri) distincte de animale și plante, care urmau să se reproducă fiecare după genul lui.

Este adevărat că putem observa o mare varietate în cadrul unui gen și putem vedea rezultatele selecției naturale. De exemplu, lupii, coioții și câinii dingo s-au dezvoltat dea lungul timpului ca rezultat al operării selecției naturale asupra informației genetice ale genului lup/câine. Dar ideea este că nu a fost produsă nicio informație nouă - aceste varietăți de câini au rezultat dintr-un rearanjament, sortare și separare a informației din genul original de câine. Nu s-a observat niciodată ca un gen să se schimbe într-un altul cu totul diferit, cu informație care nu exista anterior.15 Fără input inteligent care să crească informația, selecția naturală nu poate funcționa ca mecanism al evoluției.

Denton confirmă aceasta când afirmă:

Nu putem sublinia suficient faptul că evoluția prin selecție naturală este comparabilă cu rezolvarea unei probleme fără nicio ghidare inteligentă, fără absolut niciun input inteligent. Nicio activitate care implică input inteligent nu poate fi analoagă cu evoluția prin selecție naturală.16

Fără o modalitate de a dezvolta informația, selecția naturală nu poate funcționa ca mecanism al evoluției. Evoluționiștii ar fi de acord cu aceasta, dar ei cred că mutațiile cumva ar furniza informația nouă cu care selecția naturală să opereze.

Pot mutațiile să producă informații noi?

Oamenii de știință știu acum că de fapt răspunsul este ”nu!”. Dr. Lee Spetner, om de știință cu o înaltă calificare, care a predat teoria informației și comunicării la Universitatea Johns Hopkins, arată în cartea sa, Not by Chance, o lucrare științifică foarte bine documentată, că acest răspuns este evident:

În acest capitol voi aduce câteva exemple de evoluție, și anume mutații, și voi arăta cum informația nu este dezvoltată. . . În toată literatura despre științele despre viață pe care am citit-o, nu am găsit niciodată o mutație care să adauge informație.17
Toate mutațiile care au fost studiate la nivel molecular arată o reducere a informației genetice, și nu o dezvoltare a ei.18
NTD (noua teorie a lui Darwin) pretinde că ar explica cum informația din viețuitoare s-a dezvoltat prin evoluție. Diferența biologică esențială dintre un om și o bacterie este informația pe care o conțin. Toate celelalte diferențe biologice decurg din aceasta. Genomul uman are mult mai multă informație decât genomul bacteriei. Informația nu se poate dezvolta prin mutații care pierd informație. O afacere nu poate face profit ieșind tot în deficit [subliniere adăugată]19.

Oamenii de știință evoluționiști nu pot să ocolească această concluzie, la care mulți oameni de știință, inclusiv Dr. Spetner, au ajuns acum. Mutațiile nu funcționează ca mecanism al procesului evolutiv. Spetner sumarizează aceasta în felul următor:

Neo-Darwiniștii ar vrea să credem că schimbări evolutive mari pot rezulta dintr-o serie de evenimente minore dacă acestea au loc de suficient de multe ori. Dar dacă toate aceste evenimente pierd informație, ele nu pot fi pași în tipul de evoluție pe care NTD încearcă s-o explice, oricâte mutații ar avea loc. Oricine crede că macroevoluția poate fi efectuată de mutații care pierd informație este ca un comerciant care a pierdut câte puțini bani la fiecare vânzare, dar s-a gândit că recuperează vânzând multă marfă. . . Nu s-a observat nici măcar o mutație care să adauge puțină informație la genom. Aceasta arată cu siguranță că nu avem acele milioane peste milioane de potențiale mutații pe care le cere teoria. De fapt s-ar putea foarte bine să nu avem nici una. Eșecul de a observa măcar o mutație care să adauge informație este mai mult decât doar un eșec în a găsi suport pentru această teorie. Acest eșec este dovada împotriva teoriei. Avem aici o provocare serioasă pentru teoria neo-Dawrinistă [subliniere adăugată].20

Această concluzie este confirmată și de Dr. Werner Gitt, director și profesor la Institutul Federal German de Fizică și Technologie. Ca răspuns la întrebarea: ”Poate informația nouă să-și aibă originea în mutații?”, el spune:

Această idee este centrală în reprezentările evoluției, dar mutațiile pot cauza modificări doar în informația existent. Nu se poate adăuga informație, și de obicei rezultatele sunt injurioase. Tipare noi pentru funcții noi sau organe noi nu pot apărea; mutațiile nu pot fi sursa unei informații noi (creative) [subliniere adăguată].21

Deci dacă selecția naturală și mutațiile sunt eliminate ca mecanisme care produc informația și designul sistemelor vii, atunci trebuie găsită altă sursă.

Dar mai sunt alte probleme, chiar mai de bază, pentru cei care resping pe Dumnezeul Creator ca sursa informației.

Mai multe probleme!

Imaginați-vă că sunteți așezat în scaunul unui avion cu 747 de locuri, citind despre construcția acestei aeronave. Sunteți fascinat de faptul că acest aparat de zbor este alcătuit din șase miloane de piese, dar apoi vă dați seama că nici o parte nu poate zbura de una singură. Acest gând poate fi foarte neplăcut dacă zburați cu 805 km/h la o altitudine de 10.668 de metri.

Human Cell

Totuși, vă puteți liniști gândidu-vă la faptul că deși nici o parte a avionului nu zboară individual, când sunt asamblate ca o mașinărie completă, zboară. Putem folosi construcția unui avion ca analogie pentru a înțelege mecanismele de bază ale biochimiei celulelor care fac posibilă funcționarea organismelor.

Oamenii de știință au descoperit că în interiorul unei celule sunt mii de ”mecanisme biochimice”. Un exemplu ar putea fi capacitatea celulei de a percepe lumina și de a o transforma în impulsuri electrice. Dar ceea ce oamenii de știință credeau că este un proces simplu care are loc în interiorul celulei, ca acela de a percepe lumina și de a o transforma în impulsuri electrice, este de fapt un proces foarte complicat. Doar pentru ca acest singur exemplu să funcționeze, numeroase componente trebuie să fie fiecare la locul potrivit, la momentul potrivit, în concentrația potrivită, altfel procesul nu ar avea loc. Cu alte cuvinte, așa cum toate părțile aeronavei 747 trebuie să fie asamblate înainte ca aceasta să zboare, toate aceste părți ale acestor ”mecanisme biochimice” din celule trebuie să fie potrivite, altfel nu funcționează. Și sunt literal mii de asemenea ”mecanisme” într-o celulă care sunt vitale pentru funcționarea ei.

Care este semnificația acestui fapt? Foarte simplă: este imposibil ca niște chimicale să evolueze în sisteme vii.

Oamenii de știință știu că viața este construită pe aceste ”mecanisme”. Dr. Michael Behe, Profesor Asociat de Biochimie la Universitatea Lehigh din Pennsylvania, descrie aceste ”mecanisme biochimice” ca exemple ale ”complexității ireductibile”:

Acum este rândul științei fundamentale a vieții, biochimia modernă, să deranjeze. Simplitatea care a fost odată considerată fundația vieții s-a dovedit a fi o fantomă; în schimb, celula conține sisteme de o complexitate ireductibilă teribilă. Realizarea care rezultă de aici că viața a fost concepută de o minte inteligentă este un șoc pentru noi, cei din secolul douăzeci, care ne-am obișnuit cu ideea că viața este rezultatul unor simple legi naturale. Dar alte secole au avut și ele șocurile lor, și nu este niciun motiv să presupunem că noi ar trebui să fim scutiți de așa ceva [subliniere adăugată].22

O altă ilustrație ar fi următoarea: imaginați-vă că loviți un țânțar.

Sample Image
Sample Image
Sample Image

Apoi gândiți-vă la întrebarea: De ce a murit țânțarul? Vedeți, țânțarul zdrobit are toate chimicalele necesare vieții la care un evoluționist ar putea spera vreodată într-o supă primordială. Totuși știm că nimic nu va evolua vreodată din această ”supă” primordială. Atunci de ce a murit țânțarul? Pentru că zdrobindu-l l-ați dezorganizat.

Odată ce ”mecanismul” țânțarului a fost distrus, organismul nu mai poate exista. La nivel celular, literal mii de ”mecanisme” trebuie să existe înainte ca viața să fie posibilă.

Aceasta înseamnă că evoluția din chimicale este imposibilă. Evoluționistul Dawkins recunoaște această problemă a necesității unui ”mecanism” ca punct de pornire când afirmă:

Un aparat Xerox este capabil să copieze foile după care a fost fabricat, dar nu se poate produce spontan. Morfemele biologice se pot replica în mediul potrivit alcătuit creat de un program computerizat, dar nu pot să-și scrie propriul program sau să construiască un computer care să-l scrie. Teoria ceasornicarului orb este extrem de puternică având în vedere că ne putem atribui replicarea, și prin urmare selecția cumulativă. Dar dacă replicarea are nevoie de un mecanism complex, deoarece singurul mod cunoscut de noi prin care un mecanism complex poate să apară este prin selecția cumulativă, avem o problemă.23

O problemă într-adevăr! Cu cât ne uităm mai în profunzime la cum funcționează viața, cu atât mai complicată devine problema, și cu atât mai mult vedem că viața nu putea să apară prin sine însuși. Viața necesită nu doar o sursă de informație, ci și ”mecanismele” complexe ale chimiei vieții care trebuie să existe chiar de la bun început.

O problemă și mai mare!

Unii oameni de știință și profesori au încercat să evite problemele de mai sus speculând că atâta timp cât toate chimicalele care alcătuiesc molecula eredității (și informația pe care o conține) s-au adunat laolaltă într-un moment din trecut, viața ar fi putut începe în acel moment.

Viața este construită pe informație. De fapt, doar într-una din trilioanele de celule care alcătuiesc corpul omenesc, cantitatea de informație din genele ei ar umple cel puțin 1.000 de cărți de 500 de pagini de informație tipărită. Oamenii de știință cred că acest fapt este foarte subestimat.

De unde a venit toată această informație? Unii încearcă să explice în felul următor: imaginați-vă că un profesor ia toate literele alfabetului, de la A la Z, și le pune într-o pălărie. Apoi transmite pălăria elevilor din clasă și fiecare ia pe rând o literă la întâmplare.

Este ușor să vedem că există posibilitatea (oricât de îndepărtată) ca trei studenți consecutivi să extragă litera B, apoi Ă și în final Ț. Puneți literele acestea împreună și aveți un cuvânt: BĂȚ. Astfel, profesorul concluzionează, acordând suficient timp, oricât de improbabil ar părea, că există întotdeauna posibilitatea ca să se formeze o serie de cuvinte care alcătuiesc o propoziție, și în cele din urmă chiar o enciclopedie. Atâta timp cât moleculele s-au adunat în ordinea corectă pentru compuși ca ADN-ul, atunci viața ar fi putut începe.

La suprafață, acesta pare un argument logic. Totuși, este o fisură fatală la baza acestei analogii. Secvența de litere, B-Ă-Ț, este un cuvânt pentru cine? Pentru cineva care vorbește Română, Engleză, Franceză, Germană sau Chineză? Este un cuvânt doar pentru cineva care cunoaște limba. Cu alte cuvinte, ordinea literelor nu are nicio semnificație dacă nu este un sistem lingvistic deja pus la punct care să facă ordinea respectivă să aibă o semnificație.

În ADN-ul unei celule, ordinea moleculelor este de asemenea nesemnificativă, cu excepția faptului că în biochimia celulei este un sistem lingvistic (alte molecule) care dau semnificație ordinii. Fără aceste sisteme lingvistice, ADN-ul nu are nicio semnificație, și nici sistemul lingvistic nu poate funcționa fără ADN. O altă complicație este faptul că sistemul lingvistic care citește ordinea moleculelor din ADN este el însuși specificat de ADN. Acesta este încă unul din acele ”mecanisme” care trebuie să existe și să fie pe deplin formate, altfel viața n-ar funcționa!

Poate informația să apară din non-informație?

Deja am demonstrat că informația nu poate proveni din mutații, un așa numit mecanism al evoluției, dar există o altă cale prin care informația poate să se nască din materie? Dr. Werner Gitt spune destul de clar că unul din lucrurile pe care le știm cu singuranță datorită științei este că informația nu poate să se nască din dezordine prin șansă. Întotdeauna este nevoie de (mai multă) informație pentru a produce informație, și, în cele din urmă, informația este rezultatul inteligenței:

Un sistem de coduri este întotdeauna rezultatul unui proces mental (are nevoie de o origine inteligentă sau inventator) . . . . Trebuie subliniat că materia nu poate genera niciun cod. Toate experiențele arată că este nevoie de o ființă creatore exercitându-și voluntar liberul-arbitru, cunoașterea, și creativitatea.24
Nu există nicio lege naturală prin care materia poate să dea naștere la informație, și niciun proces fizic sau fenomen al materiei care poate să o facă.25
”Nu se cunoaște nicio lege naturală, proces sau serie de evenimente care pot să cauzeze informația să provină de la sine.”26

Atunci, care este sursa informației?

Putem prin urmare să concluzionăm că bagajul uriaș de informație din ființele vii trebuie să fi avut ca sursă o inteligență, care trebuie să fi fost cu mult superioară nouă. Dar atunci, unii vor spune că o astfel de sursă ar fi trebuit să fi fost la rândul ei cauzată de o inteligență/informație superioară ei.

Totuși, urmărind acest raționament, cineva ar putea întreba de unde provine această informație/inteligență superioară. Și apoi, de unde provine următoarea? S-ar putea extrapola astfel la infinit, doar dacă nu este o sursă infinită de inteligență dincolo de întelegerea noastră finită. Dar nu asta indică Biblia când citim: ”La început Dumnezeu. . . ”? Dumnezeul Bibliei nu este legat de limitările timpului, spațiului, sau de orice alt fel.

Chiar și Richard Dawkins recunoaște că:

Odată ce putem pur și simplu să postulăm complexitatea organizată, chiar măcar complexitatea organizată a ADN-ului/motorul de replicare al proteinei, este relativ ușor să o invocăm pe aceasta ca generatoarea unei complexități și mai organizate. Acesta este, de fapt, subiectul central al acestei cărți. Dar desigur, orice Dumnezeu capabil să proiecteze inteligent ceva atât de complex ca ADNul/ mecanismul de replicare a proteinei, trebuie să fi fost cel puțin la fel de complex și organizat ca şi acest mecanism. Cu atât mai mult dacă îl presupunem capabil de funcții avansate cum ar fi să asculte rugăciunile și să ierte păcatele. Dacă explici originea ADN-ului/mașinăria proteinei invocând un Designer supranatural, de fapt nu explici nimic, pentru că originea Designerului rămâne neexplicată. Trebuie să spui ceva de genul ”Dumnezeu era acolo dintotdeauna”, și dacă îți permiți un astfel de subterfugiu leneș, atunci poți la fel să spui ”ADN-ul era dintotdeauna acolo”, sau ”Viața era dintotdeauna acolo”, și așa pui punct.27

Deci, care este poziția logic de apărat? Aceea că materia a existat dintotdeauna (sau a început să existe prin sine însuși, fără nici un motiv) și că apoi, prin sine însăși, materia s-a aranjat în sisteme de informație împotriva a tot ce s-a observat în știința reală? Sau o Ființă eternă, Dumnezeul Bibliei, sursa inteligenței infinite28, a creat sistemele de informație pentru ca viața să existe, ceea ce este în conformitate cu știința reală?

Dacă știința reală sprijină ceea ce spune Biblia despre un Dumnezeu Creator etern, atunci de ce nu este acest fapt acceptat? Michael Behe răspunde astfel:

Al patrulea și cel mai important motiv pentru care știința are rezerve în a îmbrățișa teoria designului inteligent este de asemenea bazat pe considerații filozofice. Mulți oameni, inclusiv mulți oameni de știință respectați și importanți, nu vor să fie nimic dincolo de natură. Nu vor ca o ființă supranaturală să afecteze natura, oricât de scurtă sau constructivă ar fi putut fi interacțiunea. Cu alte cuvinte . . . ei aduc un angajament filosific a priori științei lor, care reduce genul de explicații pe care ei le vor accepta despre lumea fizică. Uneori aceasta duce la un comportament destul de ciudat.29
Blind Faith

Sâmburele problemei este acesta: dacă cineva acceptă că este un Dumnezeu care nea creat, atunci suntem ai acelui Dumnezeu. Dacă acest Dumnezeu este Dumnezeul Bibliei, El are drept de proprietar asupra noastră și prin urmare dreptul de a stabili regulile după care trebuie să trăim. Mai important, El de asemenea ne spune în Biblie că suntem răzvrătiți față de El, Creatorul nostru. Din cauza acestei răzvrătiri (numită păcat), trupurile noastre fizice sunt condamnate la moarte; dar vom continua să trăim veșnic, fie cu Dumnezeu sau fără El într-un loc de judecată. Dar vestea bună este că Creatorul nostru ne-a pus la dispoziție și un mijloc de a scăpa de păcatul și răzvrătirea noastră, așa că cei care vin la El cu credință și pocăință pentru păcatul lor pot primi iertarea din partea unui Dumnezeu Sfânt și pot petrece veșnicia cu El.

Dumnezeu este temelia științei și rațiunii

Așa după cum am mai afirmat, Biblia ia existența lui Dumnezeu ca un fapt dat. Nu încearcă niciodată să dovedească existența lui Dumnezeu, și asta pentru un motiv foarte bine întemeiat. Când dovedim un anumit lucru din punct de vedere logic, arătăm că trebuie să fie adevărat pentru că decurge logic din ceva cu autoritate. Dar nu există nimic cu mai multă autoritate decât Dumnezeu și Cuvântul Său. Dumnezeu cunoaște absolut totul. Deci este logic să ne bazăm vizunea noastră asupra lumii și vieții pe ceea ce Dumnezeu a scris în Cuvântul Său.

Unii oameni pretind că a porni de la Cuvântul lui Dumnezeu nu este științific. Dar în realitate nimic nu poate fi mai departe de adevăr. Credința în Dumnezeu este de fapt temelia gândirii logice și a investigației științifice. Gândiți-vă: de ce este posibilă gândirea logică? Sunt legi ale logicii pe care le folosim când raționăm. De exemplu, este legea non-contradicției, care afirmă că nu poţi să ai un ”A” și un ”non-A” în același timp și în aceeași relație. Toți ”știm” că aceasta este adevărat. Dar de ce este adevărat, și cum știm asta?

Biblia aduce lumină asupra acestor întrebări: Dumnezeu este consecvent cu El însuși. El nu se contrazice, așa că această lege a logicii decurge din natura lui Dumnezeu. Și Dumnezeu ne-a creat după chipul Său; de aceea știm această lege instinctiv. Ea a fost pusă în noi. Gândirea logică este posibilă deoarece Dumnezeu este logic și El ne-a făcut după chipul Lui. (Desigur, din cauza blestemului sub care am căzut, uneori facem greșeli în logica noastră.)

Dar dacă Universul este pur și simplu un accident al sorții, atunci de ce să fie posibilă gândirea logică? Dacă creierul meu este doar un produs al mutațiilor (ghidate doar de selecția naturală), atunci de ce să cred că poate determina ce este adevărat? Vizunea seculară, evoluționistă asupra lumii nu poate da socoteală pentru existența gândirii logice.

De asemenea, doar o viziune biblică asupra lumii poate da socoteală pentru existența științei -studiul lumii naturale. Știința depinde de faptul că universul se supune unor legi ale ordinii care nu se schimbă arbitrar. Dar de ce să fie așa? Dacă Universul ar fi doar un accident, de ce să se supună legilor ordinii și logicii -sau oricăror legi? Și de ce să nu se schimbe mereu aceste legi, dacă atâtea alte lucruri se schimbă? Biblia explică acest lucru. Sunt legi ale ordinii pentru că Dătătorul legilor este logic și El susține Universul într-un mod logic și consecvent. Dumnezeu nu se schimbă; așa că El susține Universul într-un mod consecvent. Doar o viziune biblică asupra lumii poate explica existența științei și tehnologiei.

Acum, înseamnă oare asta că un necreștin este incapabil să gândească logic sau să fie om de știință? Nicidecum. Dar o astfel de persoană este inconsecventă. Necreștinul trebuie să ”împrumute” principiile biblice de mai sus pentru a studia știința sau pentru a gândi logic. Dar aceasta este inconsecvență. Necredinciosul trebuie să folosească idei biblice pentru a folosi știința și rațiunea, în timp ce neagă autoritatea Bibliei.

Și cine L-a creat pe Dumnezeu?

Prin definiție, o Ființă eternă a existat dintotdeauna - nimeni nu L-a creat. Dumnezeu este Cel care există prin Sine Însuși - marele ”Eu Sunt” al Bibliei.30 El este în afara timpului; de fapt, El a creat timpul. Gândește-te în felul următor: tot ce are un început necesită o cauză. Universul are un început și de aceea necesită o cauză. Dar Dumnezeu nu are un început fiindcă El este în afara timpului. Deci, Dumnezeu nu are nevoie de o cauză. Nu este nimic ilogic când ne gândim la o Ființă care a existat dintotdeauna, oricât de greu ar fi pentru noi să înțelegem pe deplin.

Ai putea argumenta: ”Dar asta înseamnă că trebuie să accept aceasta prin credință pentru că nu pot înțelege complet.”

Citim în Epistola către Evrei: ”Și, fără credință, este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută.” (11:6)

Atunci, ce fel de credință este Creștinismul? Nu este o credință oarbă așa cum cred unii. De fapt, evoluționiștii care neagă Creatorul sunt cei ce au o ”credință” oarbă.31 Ei trebuie să creadă în ceva (de exemplu, că informația poate să se nască din dezordine prin șansă) care este contrar științei adevărate.

Dar Cristos, prin Duhul Sfânt, deschide ochii creștinilor ca să poată vedea că credința lor este reală.32 Credința creștinilor este o credință ce poate fi apărată în mod logic. Din acest motiv Biblia spune foarte clar că oricine nu crede în Dumnezeu nu are scuze: ”În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăți” (Romani 1:20).

Cum știm că Creatorul este Dumnezeul Bibliei?

Poți să crezi ideile failibile ale oamenilor că nu există Dumnezeu, sau poți să crezi Cuvântul perfect al lui Dumnezeu, cele 66 de cărți ale Bibliei, care susțin că există. Problema este simplă; este o chestiune de credință - Dumnezeu există sau Dumnezeu nu există. Ca și creștin este entuziasmant să știi că Biblia nu este doar o altă carte de religie, ci este Cuvăntul unui Dumnezeu Creator, așa cum pretinde.33

Numai Biblia explică de ce este frumusețe și urâciune; de ce este viață și moarte; de ce este sănătate și boală; de ce este dragoste și ură. Numai Biblia dă o relatare adevărată și sigură despre originea tuturor entităților de bază necesare pentru viață și întregul univers.

În repetate rânduri, relatarea istorică a Bibliei a fost confirmată de arheologie, biologie, geologie, și astronomie. Nu s-a găsit nicio contradicție sau informație eronată pe paginile ei, chiar dacă a fost scrisă de-a lungul a sute de ani de mai mulți autori insipirați de Duhul Sfânt.

Oameni de știință de diferite domenii au produs sute de cărți și casete apărând acuratețea Bibliei și afirmația ei că ne este revelată de Creator. Ea ne spune nu numai despre cine suntem și de unde venim, dar ne aduce și vestea bună despre cum putem să petrecem eternitatea cu Domnul și Mântuitorul nostru. Fă primul pas și pune-ți credința în Dumnezeu și Cuvântul Lui.

Footnotes

  1. Psalmul 90:2; 106:48; 147:5. Numai lucrurile care au un început trebuie să aibă o cauză.
  2. W. Paley, Natural Theology: or Evidences of the Existence and Attibutes of the Deity, Collected from the Appearances of Nature, reprinted in 1972 de St. Thomas Press, Houston, Texas, 3.
  3. I. Taylor, In the Midst of Men, TFE Publishing, Toronto, Canada, 1991, 121.
  4. Acesta este procesul prin care se presupune că viața a apărut spontan din non-viață. Se presupune că pe parcursul unor perioade lungi de timp, diferite feluri de animale si plante s-au dezvoltat ca rezultat a unor mici schimbări, rezultând într-o creștere de informație genetică. De exemplu, evoluționiștii propun că peștii s-au dezvoltat în amfibii, amfibiile în reptile, reptilele au evoluat în păsări și mamifere.. În cele din urmă, omul a evoluat dintr-un strămoș comun cu maimuțele.
  5. I. Asimov, În jocul energiei și termodinamicii nu poți ajunge la egal, Smithsonian, Iunie 1970, 10.
  6. M. Denton, Evolution: A Theory in Crisis, Alder & Alder Publishers, Bethesda, Maryland, 1896, 32.
  7. R. Dawkins, The Blind Watchmaker, W. W. Norton & Co., New York, 1987, 43.
  8. Ibid., 5.
  9. Ibid., 5.
  10. R. Dawkins, The necessity of Darwinism, New Scientist 94:130, 1982.
  11. Dawkins, The Blind Watchmaker, 43.
  12. Dr. Gary Parker, creaționist, argumentează că seleția naturală are loc într-adevăr, dar operează ca ”conservant” și nu are nimic de a face cu schimbarea unui organism într-un altul. ”Selecția naturală este doar unul dintre procesele care operează în lumea noastră actuală decăzută pentru a asigura răspândirea genurilor create pe întregul pământ, în toată varietatea ecologică și geografică (adesea, în zilele noastre, în ciuda poluării umane).” G. Parker, Creation: Facts of Life, Master Books, Green Forest, Arkansas, 1994, 75.

    ”[Richard] Lewontin este un evoluționist și anticreaționist vehement, dar recunoaște sincer aceleași limitări ale selecției naturale pe care le recunosc și oamenii de știință creaționiști: ”. . . selecția naturală operează în esență pentru a face posibil ca organismele să-și mențină starea de adaptare, și nu pentru a și-o îmbunătăți.” Selecția naturală nu duce la o îmbunătățire continuă (evoluție); ea doar contribuie la menținerea trăsăturilor pe care organismele deja le au (creație). Lewontin de asemenea notează că speciile dispărute par să fi fost la fel de capabile să supraviețuiască ca și cele moderne, așa că el adaugă: ”. . . selecția naturală pe durată lungă nu pare să crească șansele de supraviețuire a unei specii, ci doar îi dă posibiliteatea de a urmări, sau a ține pasul cu mediul mereu în schimbare.”

    ”Mi se pare că selecția naturală funcționează doar datorită faptului că fiecare gen a fost creat cu o suficientă varietate pentru a se înmulți și a umple pământul în toată varietatea lui ecologică și geografică.” G. Parker, Creation: Facts of Life, 84-86.

  13. ”La urma urmei, mutațiile sunt doar schimbări în gene care deja există,” G. Parker, Creation: Facts of Life, 103. ”Într-un articol paradoxal intitulat ”The Mechanisms of Evolution”, Francisco Ayala definește o mutație ca fiind o ”eroare” în ADN.” G. Parker, Creation: Facts of Life, 99.
  14. L.P. Lester and R. G. Bohlin, The Natural Limits to Biological Change, Probe Books, Dallas, 1989, 175-176. E. Noble et al., Parasitology: The Biology of Animal Parasites, Lea & Febiger, Philadelphia, 1989. Capitolul 6: ”Evoluție sau Parazitism?” 516, afirmă, ”Selecția naturală poate acționa doar asupra acelor proprietăți biologice care deja există; nu poate crea proprietăți pentru a împlini nevoile de adaptare.”
  15. De exemplu, în ciuda a multe pretenții opuse nesusținute aduse de evoluționiști, nimeni nu a observat sau documentat transformarea unei reptile într-o pasăre. Exemplul clasic trâmbițat de unii evoluționiști ca fiind o creatură intermediară, Archaeopteryx, este acum respins de mulți evoluționiști.
  16. M. Denton, Evolution: A Theory in Crisis, 317.
  17. L. Spetner, Not By Chance, The Judaica Press, Brooklyn, New York, 1997, 131-132.
  18. Ibid., 138.
  19. Ibid., 143.
  20. Ibid., 159-160.
  21. W. Gitt, In the Beginning Was Information, Master Books, Green Forest, Arkansas, 2006, 127.
  22. M. J. Behe, Darwințs Black Box, The Free Press, New York, 1996, 252-253.
  23. Dawkins, The Blind Watchmaker, 139-140.
  24. Gitt, In the Beginning Was Information, 64-67
  25. Ibid., 79
  26. Ibid., 107.
  27. Dawkins, The Blind Watchmaker, 141.
  28. Și prin urmare este capabil să genereze informație infinită, și cu siguranță capabil să genereze informația enormă, și totuși finită, necesară vieții.
  29. Behe, Darwin's Black Box, 243.
  30. Vezi Exodul 3:14; Iov 38:4; Ioan 8:58; Apocalipsa 1:18; Isaia 44:6; Deuteronomul 4:39
  31. Vezi Matie 13:15; Ioan 12:40; Romani 11:8-10.
  32. Vezi Matei 13:16; Faptele Apostolilor 26:18; Efeseni 1:18; 1 Ioan 1:1.
  33. Vezi Matei 5:18; 2 Timotei 3:16; 2 Petru 1:21; Psalmi 12:6; 1 Tesaloniceni 2:13.

Help Translate

Please help us provide more material in Romanian.

Help Translate

Visit our English website.